Istoria pixului!
Definitie si scurt istoric
In timp ce stiloul este un obiect care functioneaza pe baza unei substante lichide, cerneala, pixul este de fapt un “stilou emancipat” – el se foloseste de o mica sfera rotativa realizata din otel, alama sau dintr-un aliaj cu wolfram pentru a dispersa cerneala in timp ce este utilizat la scris. Diferenta esentiala consta in faptul ca la cerneala pixului este total diferita de cea folosita de stilou, care se usuca greu si risca sa pateze foaia de hirtie.
Meritul de a fi inventat pixul i-a fost atribuit ziaristului ungur Laszlo Biro, care, considerind stiloul un obiect depasit si ineficient, a crezut in ideea realizarii unei unelte de scris la care cerneala sa se usuce imediat ce penita a atins hirtia. Ideea modului in care ar putea realiza un nou tip de instrument de scris i-a venit lui Biro in timp ce vizita o tipografie, unde a observat cum cerneala folosita pentru tiparirea ziarelor se usuca foarte repede, imediat ce ziarul a iesit de sub tipar. Cum intentiona sa utilizeze o cerneala diferita de cea pentru stilou, care sa se usuce mult mai repede, Biro a avut ideea aplicarii la noul instrument a unei mici sfere metalice, la capatul dispozitivului in care se afla cerneala. Aceasta sfera avea doua functii: impiedica cerneala sa se usuce in interiorul rezervorului si de asemenea controla si regla scurgerea ei pe foaia de hirtie.
In iunie 1943, Biro si fratele sau Georg, un chimist, au realizat primele modele comerciale de pixuri, care purtau denumirea ziaristului maghiar. In scurt timp de la lansarea pe piata a acestor obiecte, guvernul britanic a cumparat dreptul de a realiza la rindul sau pixuri la scara larga, pentru a le distribui celor care lucrau in aviatie, deoarece se observase ca la altitudini mari stilourile curgeau si nu se mai puteau utiliza. Pixurile s-au bucurat de un mare succes in rindul britanicilor, ceea ce a facut ca instrumentul inventat de Biro sa se raspindeasca pretutindeni in Europa si sa fie fabricat la scara larga in mai multe tari. Acest lucru a facut ca in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, pixurile sa fie cele mai utilizate instrumente de scris in armata.
In Statele Unite, Milton Reynolds a fost cel care in 1945 a reprodus la scara larga inventia lui Biro si din prima sa “productie” a vindut nu mai putin de 10.000 de exemplare.
In primii ani de la aparitia lor, pixurile erau scumpe, deoarece procesul realizarii lor era destul de costisitor, si de aceea nu erau accesibile oricui. Tot in 1945, francezul Marcel Bich, stabilit in Statele Unite, a simplificat procesul industrial de fabricare a pixurilor si a reusit sa fabrice o serie de modele care sa se vinda la un pret mic si deci care sa fie accesibile oricarei categorii sociale. In 1949 el a introdus aceste pixuri, pe care le-a denumit “BIC” pe piata europeana si s-a bucurat de un real succes.
Principiu de functionare
Cheia bunei functionari a unui pix si de asemenea a succesului sau consta bineinteles in sfera metalica. Ea actioneaza ca un fel de regulator intre materialul pe care se scrie si cerneala din interiorul instrumentului. Sfera se roteste si asigura fluiditatea cernelii si se alimenteaza din rezervorul cu cerneala (de obicei un tub mic din plastic sau metalic). Sfera este mentinuta la locul ei fiind incastrata intr-un locas. In timp ce virful pixului se misca pe hirtie, sfera se roteste si gravitatia forteaza cerneala sa curga prin rezervor si apoi prin sfera, dupa care aceasta este transferata pe hirtie. Din cauza ca virful pixului este minuscul si subtire, este greu pentru un necunoscator sa-si dea seama cum functioneaza sfera si locasul care o fixeaza. Pentru a intelege acest principiu mai bine este suficient sa se observe atent cum functioneaza un deodorant cu bila, care este realizat pe baza aceluiasi princpiu ca si pixul.
Exemplare neobisnuite
Tehnologia de realizare a pixului a evoluat in timp in mod spectaculos, acest instrument de scriere fiind adaptat la cele mai neobisnuite situatii. Cele mai spectaculoase tipuri de pixuri sint pixul spatial si cel “simpatic”.
Pixurile spatiale sint descrise ca “instrumente de scris cu presiune”. Mai precis, cerneala acestor pixuri este diferita de cea folosita de obicei la asemenea instrumente de scris si este de fapt o substanta viscoasa si totodata elastica. Sfera metalica cu care este prevazut acest tip de pix trebuie sa se roteasca in asa fel incit cerneala sa se lichefieze si sa se transfere pe hirtie, fara probleme. Pixul spatial este realizat in asa fel incit sa poata fi utilizat in orice mediu, atit in spatiu cit si sub apa si sa scrie pe orice suprafata. Pixurile spatiale sint mult mai rezistente decit cele obisnuite, estimindu-se ca ele pot fi folosite pe o perioada de 100 de ani. Ele sint utilizate de astronautii americani inca de la sfirsitul anilor ’60.
Pixurile cunoscute sub denumirea de “simpatice” au aparut in 1980 si au devenit populare prin faptul ca datorita cernelei cu care erau alimentate, puteau avea aceeasi functie ca si un creion. Diferenta intre un pix obisnuit si aceste modele consta in faptul ca scrierea realizata cu acest instrument poate fi stearsa cu ajutorul unei radiere obisnuite dupa 10 ore. Cerneala cu care sint alimentate aceste pixuri este neagra sau colorata si iese foarte usor in evidenta pe foaie, fiind mai stridenta decit cerneala obisnuita. Ea contine in proportie de 45 la suta cauciuc natural care este dizolvat in solventi organici, prin fierbere.
Sursa: http://www.2012en.ro
Patrik'blog 